Orthilia secunda

De Wikipedia
Orthilia secunda
Clasificación científica
Reinu: Plantae
División: Magnoliophyta
Clas: Magnoliopsida
Orde: Ericales
Familia: Ericaceae
Subfamilia: Monotropoideae
Tribu: Pyroleae
Xéneru: Orthilia
Raf.
Especie: Orthilia secunda
(Carlos Linneo) House
Consultes
Royal Botanic Gardens, Kew Royal Botanic Gardens, Kew
World Flora Online World Flora online
[editar datos en Wikidata]

Orthilia ye un pequeñu xéneru monotípicu con una única especie: Orthilia secunda. Son yerbes pertenecientes a la familia Ericaceae. Distribuyir pol hemisferiu norte, n'Asia, Europa y América del Norte.[1][2][3][4]

Nel so hábitat

Descripción[editar | editar la fonte]

Estremar pola so inflorescencia espigada unillateral de flores blancoverdosas, caúna de 5-6 mm de diámetru, con un estilu muncho más llargu, rectu y saliente. Perenne con tarmu d'hasta 25 cm, de fueyes ovaes a llargamente elíptiques apuntiaes, verde claru, nuna roseta basal procedente d'una curtia cepa rastrera; fueyes caulinares llanceolaes, numberoses. Floria pel branu.

Hábitat[editar | editar la fonte]

Son yerbes que crecen en montes d'abetos y de pinos en ribayos húmedos y llugares avesíos. Les inflorescencies producir en recímanos llaterales que lo estremen del xéneru Pyrola.

Distribución[editar | editar la fonte]

Gran parte d'Europa, sacante en Portugal, Holanda y Turquía. Introducida en Bélxica.

Taxonomía[editar | editar la fonte]

Orthilia secunda describióse por (Carlos Linneo) House y espublizóse en American Midland Naturalist 7(4–5): 134. 1921. [5]

Etimoloxía

Orthilia: nome xenéricu que remanez del griegu y significa "espiral erecta", en referencia al arreglu floral d'un solu llau.[6]

secunda: epítetu llatín que significa "a un llau, segundu"[7]

Sinonimia
  • Actinocyclus secundus var. elatior Lange
  • Orthilia elatior (Lange) House
  • Orthilia parvifolia Raf.
  • Pyrola elatior (Lange) Lundell
  • Pyrola secunda L. basónimu
  • Pyrola secunda var. vulgaris Turcz.
  • Ramischia secunda var. elatior (Lange) Andres[8]

Ver tamién[editar | editar la fonte]

Referencies[editar | editar la fonte]

  1. Orthilia secunda, nybg.org (en)
  2. «Orthilia secunda L.». PLANTS Profile. United States Department of Agriculture; Natural Resources Conservation Service. Consultáu'l 17 de xunetu de 2009.
  3. «Orthilia secunda L.». GRIN Taxonomy for Plants. Germplasm Resources Information Network. Consultáu'l 17 de xunetu de 2009.
  4. Pojar, Jim; Andy MacKinnon (1994). Plants of the Pacific Northwest. Lone Pine Publishing, páx. 70. ISBN 1-55105-042-0.
  5. «Orthilia secunda». Tropicos.org. Missouri Botanical Garden. Consultáu'l 3 de xineru de 2013.
  6. En nome botánicos
  7. N'Epítetos Botánicos
  8. Orthilia secunda en PlantList

Bibliografía[editar | editar la fonte]

  1. Böcher, T. W. 1978. Greenlands Flora 326 pp.
  2. Cody, W. J. 1996. Fl. Yukon Terr. i–xvii, 1–669. NRC Research Press, Ottawa.
  3. Davidse, G., M. Sousa Sánchez, S. Knapp & F. Chiang Cabrera. (eds.) 2009. Cucurbitaceae a Polemoniaceae. Fl. Mesoamer. 4(1): 1–855.
  4. Dorr, L. J. 1995. II. Ericaceae subfamily Pyroloideae. Fl. Neotrop. 66: 28–53.
  5. Flora of China Editorial Committee. 1988-2013. Fl. China Unpaginated. Science Press & Missouri Botanical Garden Press, Beijing & St. Louis.
  6. Flora of China Editorial Committee. 2005. Fl. China 14: 1–581. Science Press & Missouri Botanical Garden Press, Beijing & St. Louis.
  7. Hickman, J. C. 1993. Jepson Man.: Higher Pl. Calif. i–xvii, 1–1400. University of California Press, Berkeley.
  8. Holmgren, N. H., P. K. Holmgren & A. J. Cronquist. 2005. Vascular plants of the intermountain west, U.S.A., subclass Dilleniidae. 2(B): 1–488. In A. J. Cronquist, A. H. Holmgren, N. H. Holmgren, J. L. Reveal & P. K. Holmgren (eds.) Intermount. Fl.. Hafner Pub. Co., New York.
  9. Moss, E. H. 1983. Fl. Alberta (ed. 2) i–xii, 1–687. University of Toronto Press, Toronto.
  10. Nasir, E. & S. I. Ali (eds). 1980-2005. Fl. Pakistan Univ. of Karachi, Karachi.
  11. Voss, E. G. 1996. Michigan Flora, Part III: Dicots (Pyrolaceae-Compositae). Cranbrook Inst. of Science, Ann Arbor.
  12. Polunin O. (1989): Flores Monteses d'España y Europa , Barcelona, Omega, ISBN 84-282-0857-3

Enllaces esternos[editar | editar la fonte]