Iris aphylla

De Wikipedia
Iris aphylla
Clasificación científica
Reinu: Plantae
División: Magnoliophyta
Clas: Liliopsida
Orde: Asparagales
Familia: Iridaceae
Subfamilia: Iridoideae
Tribu: Irideae
Xéneru: Iris
Especie: Iris aphylla
L.
Consultes
Royal Botanic Gardens, Kew Royal Botanic Gardens, Kew
World Flora Online World Flora online
[editar datos en Wikidata]

Iris aphylla ye una especie de la familia de les iridacees. Ye orixinaria d'Europa.

Ilustración
Vista de la planta

Descripción[editar | editar la fonte]

Estrémase de Iris germanica nel so espata qu'arrodia les flores, verde sacante un estrechu marxe escarioso. Tarmu floral d'hasta 30 cm o más, ramosu nel so mitat inferior; fueyes de normal falciformes. Flores violeta o moraes, 3-5; pétalos esternos estrechamente obovaos, los internos llargamente elípticos y d'uña curtia. Floria en primavera.[1]

Hábitat[editar | editar la fonte]

Ente roques y gleres.

Distribución[editar | editar la fonte]

Francia, Alemaña, Albania, Finlandia, Hungría, Italia, Polonia, República Checa, Rumanía.

Taxonomía[editar | editar la fonte]

Iris aphylla describióse por Carlos Linneo y espublizóse en Sp. Pl. 38 1753.[2]

Etimoloxía

Iris: nome xenéricu llamáu asina por Iris la diosa griega del arcu iris.[3]

aphylla: epítetu llatín que significa "ensin fueyes".[4]

Sinonimia
  • Iris nudicaulis Lam., Encycl. 3: 296 (1789).
  • Iris bohemica F.W.Schmidt, Fl. Boëm. 4: 5 (1794).
  • Iris hungarica Waldst. & Kit., Descr. Icon. Pl. Hung. 3: 251 (1808).
  • Iris extrafoliacea J.C.Mikan ex Pohl, Tent. Fl. Bohem. 1: 47 (1809).
  • Iris falcata Tausch, Hort. Canal. 1: t. 2 (1823).
  • Iris breviscapa Opiz, Naturalientausch 10: 191 (1825).
  • Iris fieberi Seidl in P.A.Opiz, Naturalientausch 9: 128 (1825).
  • Iris bisflorens Host, Fl. Austriac. 1: 46 (1827).
  • Iris clusiana Tausch, Flora 12(1 Erg.): 49 (1829).
  • Iris furcata M.Bieb., Cent. Pl. Ross. Merid. 2: t. 51 (1832).
  • Iris reflexa Berg, Flora 16(1 Beibl.): 33 (1833).
  • Iris duerinckii Buckley, Amer. J. Sci. Arts 45: 176 (1843).
  • Iris diantha K.Koch, Linnaea 21: 637 (1848).
  • Iris tenorei Parl., Fl. Ital. 3: 278 (1860).
  • Iris rigida Sieber ex Klatt, Linnaea 34: 598 (1866).
  • Iris subtriflora Fieber ex Klatt, Linnaea 34: 599 (1866).
  • Iris encrucia Steven ex Baker, J. Linn. Soc., Bot. 16: 145 (1877).
  • Iris schmidtii Baker, J. Linn. Soc., Bot. 16: 145 (1877).
  • Iris hungarica var. subtriflora (Fieber ex Klatt) Nyman, Consp. Fl. Eur.: 701 (1882).
  • Iris nudicaulis var. clusiana (Tausch) Nyman, Consp. Fl. Eur.: 701 (1882).
  • Iris nudicaulis subvar. falcata (Tausch) Nyman, Consp. Fl. Eur.: 701 (1882).
  • Iris nudicaulis subsp. fieberi (Seidl) Nyman, Consp. Fl. Eur.: 701 (1882).
  • Iris sabina N.Terracc., Atti Real Ist. Incoragg. Sci. Nat. Napoli, V, 1(5): 7 (1899).
  • Iris nudicaulis major Zapal., Consp. Fl. Gallic. Crit. 1: 188 (1906).
  • Iris melzeri Prodán, Bul. Grad. Bot. Univ. Cluj 15: 123 (1935 publ. 1936)).
  • Iris furcata var. diantha (K.Koch) Grossh., Fl. Kavkaza, ed. 2, 2: 223 (1940).
  • Iris hungarica f. minor Simonk. in Y.J.Nyárády, Kv. Fl.: 126 (1941).
  • Iris dacica Beldie, Comun. Acad. Republ. Populare Romîne 2: 566 (1952).
  • Iris babadagica Rzazade & Golneva, Zametki Sist. Geogr. Rast. 24: 12 (1965).
  • Iris hungarica subsp. dacica (Beldie) Prodán in T.Savulescu, Fl. Reipubl. Popul. Roman. 11: 484 (1966).
  • Iris perrieri Simonet ex N.Service, Plantsman, n.s., 2: 91 (2003).[5]

Ver tamién[editar | editar la fonte]

Referencies[editar | editar la fonte]

  1. Polunin, O. (1989). Guia fotográfica de les Flores Monteses d'España y d'Europa. Barcelona:Omega. ISBN 84-282-0857-3.
  2. «Iris aphylla». Tropicos.org. Missouri Botanical Garden. Consultáu'l 25 d'ochobre de 2014.
  3. En Nomes Botánicos
  4. N'Epítetos Botánicos
  5. «Iris aphylla». Royal Botanic Gardens, Kew: World Checklist of Selected Plant Families. Consultáu'l 25 de marzu de 2010.

Enllaces esternos[editar | editar la fonte]